Am citit Cimitirul după ce Petronela Rotar a spus ca si-ar fi dorit ea să scrie cartea aceea. Pe ea (Petronela) o citesc poate chiar de la începutul blogului ei de nervi, pentru ca mi-a plăcut idea. Apoi i-am rămas fidela pentru ca am admirat curajul si pasiunea cu care se îmbracă si se dezbrăca in cuvinte, stări si adevăruri mai degrabă triste.

De Adrian Teleșpan nu știam nimic pana la Cimitirul si daca as fi citit doar părerea Monicăi Birladeanu său alte câteva recenzii copy-paste despre un roman gay si un homosexual care a ajuns la Londra, probabil ca nu as fi citit-o niciodată, nu mi se părea nimic extraordinar in asta.

IMG_3239

Petronela Rotar m-a convins si am alergat ceva după cartea asta care încă nu apăruse in librarii. Am citit-o aproape pe nerăsuflate, am subliniat-o, am mâzgălit-o cu creionul, am dat-o prietenilor si încă e calda in sufletul meu, altfel nu îmi explic de ce simt nevoia să zic de câteva ori pe zi ceva cum ar spune Teleșpan. Si da, așa cum a zis si Petronela, mi-as fi dorit si eu să fi scris cartea asta.

Cimitirul nu este “prima carte gay iubita de heterosexuali” si nici nu este “o carte scrisă de un homosexual”. Cimitirul este o carte foarte  buna scrisă de un tip care știe să amestece bine toate ingredientele literare care fac un roman să fie de succes. M-a cucerit subiectul, personajele îmi tropăie prin minte ca si cum le-as fi cunoscut in carne si oase. Scriitura lui are nerv, e clara, coerenta, logica si nu se pierde in amănunte scrise de amorul artei, nu ai peste ce să sări său ce să ignori in cartea asta, e prea multa viață, e adevăr pur, e emoție, e umor si sunt lacrimi nici nu mai știi de ce. Toate sunt legate intre doua coperți cu forma clasica a romanului si cu un mesaj prea prezent, cu aproape o gama completa de tonalități si nuanțe de la grotesc la frumos. Prin autenticitatea trăirilor eului creator al vocii auctoriale si prin bogăția de trăiri erotice întrerupte de firul conștientului, i-am văzut pe Henry Miller si Anais Nin combinați intre cuvinte si trăiri. L-am văzut pe Leonard Cohen cântându-mi dintre pasaje.

Nu știu ce-ar putea să mai mai scrie Teleșpan după Cimtirul, după așa un debut, dar mi-e teama de următoarea lui carte, daca nu va fi la fel de perfecta as prefera să îl știu a one book’s man.

Despre Petronela Rotar când am aflat ca va publica, eram deja plina de muzica posturilor ei de pe FB. Cu toate astea, voiam mai mult si am căutat cartea peste tot pana să apară. Discreția ei vizavi de subiect m-a înnebunit, trebuia să  o știu de undeva înaintea tuturor, să mă bucur ca un copil in intimitatea mea ca am primit jucăria pe care o visăm. Am luat-o astăzi, am ținut-o la piept, am mirosit-o, cu grija să nu-I deranjez in vreun fel cuvintele intre coperți. Am oftat ca e subțirică si ca o să o înghit prea repede, mi-am făcut o mie de gânduri înainte să  deschid prima pagina. Am citit-o imediat. Pe drum înapoi de la Bookfest, in mașină, afara pe terasă in bătaia ploii si am reușit să o termin acasă. WTF?!? Ce naiba e ceea ce tocmai am citit?!?

De ce ai publicat-o?! De ce acum?! De ce așa? Eminescu a reinventat limba romana, Blaga si Arghezi i-au adus sensuri noi, Barbu a fost ermetic, Nichita ne-a dat necuvintele, Cărtărescu ne-a redat epopeea (apoi ne-a redat si dreptul la adevărul despre primul lui volum de poezii). Petronela Rotar s-a adus pe sine într-o combinație halucinanta de “eu” si “despre mine”, a ignorant toate regulile fără să fie încă in măsura să o facă. Cartea nu este nici poezie nici proza nici filozofie, nici , nici, nici. Este din păcate, cartea unei “pizde lirice” cum s-a numit ea înseși, care ar fi trebuit să mai crească si  a rămână încă o perioada una dintre cele mai de success bloggerite.

Pe blog te poți exhiba cum vrei, noi cititorii vom aprecia asta, asta căutam. Un scriitor publicat  trebuie să scrie pentru cititor, nu pentru sine, trebuie să mă seducă, nu să mă facă să sar si să alerg peste rânduri doar să ajung mai repede la sfârșit si să descopăr ca ceea ce așteptam de la Petronela e acolo, undeva, măcar in ultimele rânduri si nu era.

Petronela Rotar va rămâne cred in literatura contemporană, dar are mult de muncit pentru asta. Eu ii țin pumnii si știu deja ca va trebui să vad si următoarea carte.

In concluzie Petronela Rotar vs Adrian Telespan 0-1 ca tot se poarta in tandem.