Astăzi a fost zi de cafea cu Alina, ni se întâmplă asta o dată la câteva luni bune. Ca de obicei ne lungim cu vorba de la Dumnezeu până la sex şi de la filosofie până la forma Universului său culoarea dragostei. Nu terminăm niciodată de epuizat subiecte, doar că timpul se face totdeauna mic în faţă nevoilor noastre. IMG_1844

Între altele, vorbeam despre relaţii, încredere şi ce e dincolo de trădare. Realitatea e că, la fel ca un tricou rupt şi cusut sau ceşcuţa favorită spartă şi lipită, nici relaţia nu mai arată la fel de frumos după ce unul sau celălalt a comis un act de trădare. Şi nu mă refer doar la actul de a înşela pe cineva cu altcineva…

Dacă în mintea omului îşi face loc sămânţa neîncrederii, ea va face totdeauna pui şi aşa mică, invizibilă, are pe dinăuntru forţa să schimbe suprafaţa lucrurilor. Mai întâi îţi pui întrebări, apoi îţi dai răspunsuri, urmează să cauţi dovezi care să-ţi confirme teoria şi de aici până la a-ţi îndrepta nebunia de gânduri împotriva celuilalt, nu e decât puţin. Sigur, nu e vina dacă s-a spart ceşcuţa sau că s-a rupt tricoul, ince le iubeşti şi încerci să te prrefaci că lipitura sau cusătura nici nu există. Dar, există… IMG_3076Şi nu pleacă nicăieri, îţi devine umbră şi umbra asta se face tot mai mare. Noroc că, fetelor deştepte nu le e frică de bau-bau, ele mănâncă bau-bau la aperitiv şi apoi se bucura de desert toata ziua, nu-i aşa?! 😉