Daca e vacantă, e libertate, liber la joacă, la aventură, la pofte puse prea mult in cui. Da, nu te mira, ai dreptul din când in când sa pui pe pauza tot restul si sa te bucuri de vara, de soare de mare, de cărări nebătătorite, de amoruri secrete, de trupuri încinse mirosind a raze aurii si a sare, de altceva in farfurie, ceva mai rece in pahar si condimente dulci-sărate ca aromele exotice ale vieții de prin alte părți ale planetei.teabook

Eu nu mai am răbdare cu timpul si fac toate aceste lucruri acum si o sa mă opresc la toamnă când s-or coace gutuile si o suna clopoțelul. Daca vrei si tu sa te dezlănțui, nu mai amâna ca vara e scurta ca si viața si tu, acum, ești ceea ce contează. Sau poți să te pedepsești  in continuare si sa nu iți permiți nici măcar sa mai visezi. Poate ai dreptate,  cu toții avem micile noastre secrete murdare la care ne ducem cu gândul atunci când avem impresia ca nu meritam ce e mai bun de la viață. Așa-i? Poate ca da sau poate ca nu știu, dar am citit Mănâncă-mă a autoarei franceze Ágnes Desarthe si trebuie sa o împart cu tine. E un fel de nu știu ce mic secret pe care doar tu si prietena ta vreți să-l cunoașteți.

In atmosfera pariziană a micului restaurant Chez mois, viața se desfășoară in același cadru, cu alte arome de fiecare data. Aici se coc speranțe, se asezonează coșmaruri din trecut cu visele pentru viitor, se unge păcatul cu mântuirea, se beau lacrimi amare cu cafele fierbinți si dulci si zâmbete calde cu vin roșu pișcos si rece. Aperitiv după aperitiv, fel principal după fel principal, desert după desert, privire după privire, atingere după atingere, Chez mois este bucătăria unei femei obișnuite cu o viață neobișnuită, așa cum ne șade bine nouă oamenilor. Titlul este o aluzie pe care te las să o descoperi, dar si o promisiune pentru ceea ce urmează să citești.

agÁgnes Desarthe in vârstă de 49 de ani, autoare prolifica  de cărți pentru copii si adolescenți inițial, dar si pentru adulți, va publica acest roman in 2006. De la înălțimea experienței  si gratie unor calități scriitoricești deosebite, autoarea reușește sa facă un portret de femeie convingător. Extrem de senzual, construit pagina cu pagina, romanul emana aromele “bucătăriei” lui Myriam, personajul principal. Myriam este o femeie care se ascunde de viață in propriul restaurant. Este imposibil sa nu iți dorești sa bei acel pahar de vin împreuna cu ea, sa-i ștergi lacrimile, sa o îmbrățișezi sperând ca iți va opri si ție o bucata din deserturile pregătite cu suflet. Mănâncă-mă este o felie de viață care ti-l arata pe acum si nu te lasă sa-l ghicești pana târziu pe atunci. O carte de care te vei îndrăgosti, pe care ti-o recomand la ceas de seara cu un pahar aburit de șampanie rece sau de vin roșu, pentru ca, nu-i așa meritam si noi sa împărtășim mici secrete si un răsfăț literar la sfârșit de zi, când casa doarme si ne putem lasă prada umbrelor calde ale nopților de vara.

 Acum, când revăd întreaga scenă, mă mir de prostia mea. Știu însă foarte bine ca nici dragostea, nici nefericirea nu trebuie judecate aspru: oricare ar fi cauzele sau manifestările lor, nu vedem niciodată decât o mica parte din ele, nu putem simți decât o atingere slaba, nu le putem zări decât într-o străfulgerare. Mai târziu, când aproape le-am uitat, privim lung cicatricea pe care ne-au lăsat-o toate adâncile nefericiri si ne simțim aproape bine. Ne-am vindecat. Convalescența ne-o petrecem încercând să ne convingem că n-a fost nimic foarte grav, că n-am trăit decât o bagatelă. Călcăm în picioare cioburile până când nu mai pot tăia, până se fac pulbere sub tălpile noastre de oameni înțelepți, iar pulberea strălucitoare de cristal o împrăștiem in cele patru vanturi. Rămâne in urma doar o scânteie firavă, ce se va aprinde exact atunci când ne așteptam mai puțin, atinsă de vreo raza întâmplătoare, dar care va rămâne moară dacă vrem cu tot dinadinsul s-o vedem făcându-se vâlvătaie ca atunci, demult. N-aș ști sa spun vreodată ce m-a împins să fac ce-am făcut.

Despre „Mananca-ma” a mai scris si Zully pe Mala Hierba.