Totdeauna am căutat tranziţii usoare de la trecut către viitor. Aproape de fiecare dată am eşuat. Să laşi trecutul unde îi este locul, e o misiune aproape imposibilă chiar dacă eşti în stare să scrii adevărate prelegeri despre cum să.. 

Mi-am promis însă astăzi, să suflu încă o dată în pânze si să mişc barca asta dintr-un loc unde nu mai este bucurie, unde emoțiile îmi răcesc pielea in loc să mi-o înfierbînte, vorbele nu mai sunt şoapte, ci țipete stridente ale unor oameni care nu se mai regăsesc unul în celălalt, care au păşit deja pe alte drumuri dintr-un motiv sau mai multe, nici măcar nu mai contează.

Şi cum veştile bune nu se opresc aici, mai sunt câteva săptămâni să îmi arăt încă o dată mie, dar şi unora dintre voi, că tot ce stă între noi şi visele noastre suntem noi. Not anymore, deh, unii işi aduc aminte usor că pot avea lumea la picioare, chiar dacă au dormit in port poate prea mult, poate prea cât a fost nevoie. 

Vânt din pupa!