Mi-am făcut un obicei din a citi cartea după ce mi-a plăcut filmul, pentru plăcerea de a vedea cum a construit scriitorul o emoție, după ce am văzut deja cum regizorul a pus-o în imagine. Îmi place să sesizez diferențele ca pe niște lecții bune. Mă urmăresc și uneori personajele pe care mintea le vede sunt cele din film, dar locurile, mai ales interioarele sunt ale mele, felul cum anticipez următoarea secvență e diferit și senzația cea mai puternică e cea din carte, chiar dacă cele mai multe detalii pe care le păstrez sunt ale filmului. Cuvintele au totdeauna o încăpățînare a lor la mine în minte.

După ce am văzut Suita franceză, am citit cartea Irenei Nemerovski. Filmul, care mi-a plăcut fiindcă mă fascinează viața cum merge înainte pe fond de război, dar și pentru că mor după Matthias Schoenaerts (care are numai filme bune, apropo). Despre film m povestit pe Mala Hierba și poți citi aici. Ei bine, cartea e mai mult despre cum arată războiul și produsele sale inerente: foamea, mizeria, frica sau lașitatea, curajul și inconștiența, resemnarea și revolta, moartea, boala, cu detalii lor și un drum lung. Am sris deja a e un roman neterminat care a stat zeci de ani în sertar, fiica Irenei crezînd că e un jurnal al mamei sale. Am receptat și povestea scrisă și pe cea ecranizată cu multă plăcere, iar povestea poveștii mi-a dat impulsul să caut și celelalte cărți. O idee bună să vorbim despre Neîntelegerea curînd.

Am citit și romanul lui Bernard Shlink, Cititorul, după ce am văzut filmul cu același nume în care joacă briliant Kate Winslet. În cazul acesta, filmul redă și conținutul cărții și mesajul absolut impecabil. Ambele pe listele de #mustsee #mustread.

FB_IMG_1486909989979

Nu în ultimul rînd, Pacientul englez. Mai întîi am văzut filmul și mi-a plăcut imens. Jumătate-casa în care îl găsim pe pacient, Ralph Fiennes care este mai tînăr decît personajul cărții.. sau poate ea este mai matură?! Muzica, dragostea, praful, totul. Dar recunosc, mi-a plăcut mai mult sau poate mai altfel cartea lui Michael Ondaanatje. Pentru că în cazul ăsta, cartea are o altă profunzime, de la limbaj la personaje. Mai mult, rolul principal îl poartă în carte Hana, cea care îl îngrijește pe pacient, cu motivele ei, cu coșmarurile, cu fricile și iubirile ei. Katharine e tînără și nebună, îl zgîrie, îl bate cu pumnii, îi adulmecă sîngele. Kip e prezent și e complex, trăiește curat în interiorul lui și e un personaj pe care îl urmărim cu grijă să îi fie bine. Carravagio e diferit, dar e mai bine să descoperi cum.

Cu Pacientul englez m-am întîlnit în Femeia de hîrtie sau An Unecessary woman a lui Rabih Alamedinne despre care am povestit aici. Acest extraordinar autor și Aalia lui m-au convins că trebuie să-l citesc pe Michael Ondaatje.

Te las în compania unui fragment din Suita franceză..
„Ea îi puse uşor, cu tandreţe, mâna pe frunte şi‑şi zise cu deznădejde: „Ah, dacă Jean‑Marie ar fost aici! Ne‑ar fi protejat, poate ne‑ar fi salvat. E tânăr, e puternic…“. Şi amesteca în mod straniu nevoia mamei de a proteja şi nevoia femeii de a fi protejată. „Unde e bietul meu fiu? Trăieşte oare? Suferă? Nu e cu putinţă, Doamne, să fi murit!“ îşi zicea ea şi‑i îngheţa inima când se gândea cât de posibil putea fi contrariul. După atâtea zile în care avusese curajul să nu plângă, acum ochii i se umplură de lacrimi. Izbucni revoltată:
— Dar de ce numai noi trebuie să suferim mereu? Numai oamenii ca noi! Oamenii obişnuiţi! Clasa de mijloc! Indiferent că vine războiul, că se devalorizează francul, că e şomaj sau criză sau revoluţie, ceilalţi se descurcă. Noi suntem striviţi întotdeauna! De ce? Ce‑am făcut? Plătim pentru toate greşelile. Bineînţeles, nimănui nu‑i e teamă de noi! Muncitorii se apără, bogaţii sunt puternici. Noi suntem vacile bune de muls. Să ni se explice de ce! Ce se‑ntâmplă? Nu înţeleg. Tu eşti bărbat şi ar trebui să înţelegi, îi zise ea lui Maurice, furioasă, neştiind pe cine să‑şi verse necazul pentru dezastrul care se abătea asupra lor. Cine are dreptate? De ce Corbin? De ce Jean‑Marie? De ce noi?
— Ce vrei să înţelegi? Nu e nimic de‑nţeles, răspunse el, străduindu‑se s‑o liniştească. Există legi care guvernează lumea şi care nu sunt făcute nici pentru, nici împotriva noastră. Când izbucneşte furtuna, nu mai ai pică pe nimeni, ştii că fulgerul este produsul a două sarcini electrice contrare, iar norii nu te cunosc pe tine. Nu le poţi reproşa nimic. Şi de altfel ar fi ridicol, n‑ar înţelege.
— Dar nu‑i acelaşi lucru. Aici sunt fenomene pur umane.
— Numai în aparenţă, Jeanne. Par provocate de cutare sau cutare om, de cutare împrejurare, dar se întâmplă ca în natură: după o perioadă de calm vine furtuna, care are început, punct culminat, sfârşit, după care urmează alte perioade de calm mai mult sau mai puţin lungi! Spre nenorocirea noastră, ne‑am născut într‑un secol de furtuni, asta e tot. Se vor linişti.”

Foto: Facebook